A fost lansat
macOS Sierra

Bogdan Plăcintescu, editor UDC

21 septembrie 2016

Noul sistem de operare pentru mac-uri a fost lansat ca un upgrade gratis pentru toate calculatoarele compatibile. Sierra poate fi instalat pe calculatoarele vechi de până la 7 ani: MacBook şi iMac începând cu versiunile din 2009, iar MacBook Air, Pro, Mini şi Pro desktop începând cu cele din 2010. Descărcarea şi instalarea update-ului durează în jur de o ora.

Sierra

Sierra

apple.com

Siri: Siri este în sfârşit integrat şi pe mac. Are aceleaşi funcţii care apar şi pe telefon: să caute pe internet, să scrie email-uri şi mesaje, să creeze evenimente în calendar, şi să verifice lucruri precum vremea şi scorurile de la meciuri. În afară de ele, are şi câteva trucuri specifice mac-urilor, precum: să schimbe setările de sistem, să caute prin fişiere, şi să ofere informaţii despre calculator.

Clipboard Universal: acum clipboard-ul este conectat între dispozitive – puteţi da copy la imagini, video sau text pe calculator şi apoi să-i daţi paste direct pe telefon – sau vice versa. Ca să funcţioneze, nu trebuie decât să fiţi autentificat pe acelaşi cont iCloud pe ambele dispozitive, şi amândouă trebuie să aibe sistemul de operare actualizat.

Auto-unlock cu Apple Watch: puteţi să va autentificaţi automat pe mac-ul vostru când purtaţi Apple Watch – dacă trebuie să plecaţi din faţa calculatorului pentru câteva minute, nu mai e nevoie să reintroduceţi parola când va întoarceţi. Pentru a funcţiona, auto-unlock are nevoie ca „two-factor authorization” să fie pornit pe contul de iCloud.

Auto-unlock cu Apple Watch

apple.com

Auto-unlock cu Apple Watch

Apple Pay: de acum, Apple Pay poate fi folosit prin Safari (nu merge pe alte browsere) – vă puteţi face cumpărăturile fără să mai fie nevoie să vă introduceţi numărul cardului de credit. Aproape 300.000 de site-uri o să-şi adauge buton pentru Apple Pay, dar un iPhone sau Apple Watch tot o să fie necesar pentru încheierea tranzacţiei, deoarece aceasta va avea nevoie de introducerea unui cod sau de autentificare pe un dispozitiv mobil.

Storage Optimizat: dacă nu mai aveţi spaţiu liber pe calculator, noul sistem de operare vă poate ajuta să scăpaţi de fişierele care nu vă mai trebuie. Vă poate sorta fişierele din calculator după spaţiul pe care îl ocupă, şi le poate găsi şi şterge pe cele vechi şi nefolosite.

iCloud Drive: va puteţi accesa toate fişierele de pe mac direct pe telefon. Fişierele de pe desktop pot fi încărcate automat în iCloud Drive, ca apoi să le accesaţi de pe dispozitivele iOS şi de pe alte mac-uri.

iCloud Drive pe mai multe dispozitive

iCloud Drive pe mai multe dispozitive

apple.com

Photos: ca şi în update-ul pentru iOS, photos acum foloseşte inteligenţă artificială pentru a analiza pozele, ca să identifice oameni, locuri şi varii obiecte. Folosindu-se de aceste informaţii, aplicaţia încearcă să creeze aşa numitele Memorii – albume generate automat cu pozele pe care inteligenţa artificială le consideră cele mai memorabile.

Daca aveţi periferice de la Razer, programul lor de drivere, Synapse, nu funcţionează pe noul sistem de operare. Până când Razer vin cu un update care rezolva problema (ceea ce ar putea dura ceva), cel mai bine ar fi să îl dezinstalaţi. Tastaturile şi mouse-urlie pot fi folosite şi fără Synapse, dar evident fără funcţiile mai complicate, care necesită ca programul să fie instalat.

Ce se mai întâmplă cu cărțile
aici și prin lume

La ce filme ne mai uităm și,
mai ales, de ce

JOCURI

Cercetătorii britanici au descoperit că jocurile nu ne prostesc