Interviu cu
Mamoru Hosoda

Bogdan Plăcintescu, editor UDC

4 noiembrie 2016

The World of Mamoru Hosoda, creat pentru Festivalul Internațional de Film din Tokyo, a prezentat operele regizorului în prima expoziție retrospectivă a filmelor sale. Animațiile pline de farmec, care adesea examinează povești legate de familie și de maturizare, i-au adus o groază de fani atât în Japonia, cât și în întreaga lume.

Mamoru Hosoda

loupdargent.info

Regizorul în vârstă de 49 de ani a studiat artele plastice la Colegiul de Artă din Kanazawa, universitatea la care au fost Hiromasa Yonebayashi (animator și regizor la Studio Ghibli) și Shigero Miyamoto (producător și designer de jocuri video la Nintendo). Pasiunea lui pentru pictură l-a inspirat de-a lungul carierei sale și continuă să-și deseneze anime-urile de mână, în stil tradițional, deși majoritatea industriei a făcut deja trecerea la digital.

Hosoda și-a început cariera la Toei Animation, apoi a lucrat la Madhouse până în 2011, când și-a deschis propriul studio numit Chizu Studio. După ce a muncit la serii populare precum Digimon și One Piece, Hosoda a început să creeze filme originale: The Girl Who Leapt Through Time în 2006, Summer Wars în 2009 și aclamatul Wolf Children în 2012. Ultimul său film, The Boy and the Beast, a avut cele mai mari încasări în Japonia când a fost lansat anul trecut, câștigând aproape 60 de milioane de dolari la box office-ul domestic. În România, filmul va fi ieși pe 22 ianuarie 2016.

Regizorul a fost intervievat de The Hollywood Reporter la festivalul din Tokyo.

Poster-ul de la Wolf Children

funimationfilms.com

The Hollywood Reporter: O temă care apare adesea în filmele tale este cea a familiilor, dar a familiilor fantastice – există vreun motiv anume pentru care tot alegi această temă?
Mamoru Hosoda: Mi s-a spus de multe ori că filmele mele au familia ca temă principală, dar pentru mine familia e mai mult un motiv. Tema care mă preocupă este dezvoltarea copiilor și felul în care se dezvoltă și se schimbă oamenii. Dar desigur că dacă este vorba despre dezvoltarea copiilor, atunci are legătură și cu familia din jurul lor. Am ales să folosesc genul acela de familii pentru că prin ele îmi este mai ușor să arăt la tot felul de oameni acele întâmplări universale de zi cu zi, precum femeia care se îndrăgostește de un vârcolac în Wolf Children, sau personajul din The Boy and the Beast care devine un fel de tată pentru băiat.

THR: De ce ești atât de interesat de tema dezvoltării copiilor?
MH: Cum se dezvoltă copiii este un lucru misterios, extraordinar. O invazie extraterestră, ca subiect al unui film hollywoodian, este extraordinar, dar dezvoltarea copiilor, felul în care cresc, se maturizează, devin puternici și dobândesc mintea unui adult este la fel de extraordinară. Este genul de spectacol care ar trebui să apară într-un film. La fel și cu schimbările care au loc în adulți – cum cineva se poate îndrăgosti până peste cap de altcineva, sau cum oamenii pot să nu se mai iubească când se întâmplă ceva în viața lor. Scopul filmelor este să arate aceste lucruri.

THR:  Ai scris scenariul pentru toate filmele tale recente. Care sunt avantajele și dezavantajele acestui lucru și plănuiești să lucrezi cu operele sau scenariul altcuiva?
MH: Evident că este mult mai ușor să ai pe cineva care îți scrie scenariul – poți să critici și să-i ceri să rescrie. Dar filmele mele sunt bazate pe experiențe proprii. Mama mea s-a stins din viață și am scris Wolf Children gândindu-mă la felul în care am fost crescut. Iar The Boy and the Beast este bazat pe propriul meu tată și pe propria mea paternitate. Nu poți pune pe altcineva să scrie despre ceva ce este bazat pe propria ta experiență. Dezavantajul este că mi-ar plăcea să pot avea o astfel de persoană, care să scrie un scenariu mai bun bazat pe experiențele mele. Este posibil ca în viitor să fac un film după ideea altcuiva sau după o poveste clasică.

Eroii filmului The Boy and the Beast

funimationfilms.com

THR: Ai fost comparat cu Hayao Miyazaki pentru mult timp, dar după recentul succes al filmului Your Name a lui Makoto Shinkai, centrul atenției a căzut asupra lui. Te simți mai ușurat acum?
MH: De 10 ani am tot fost întrebat de această comparație în aproape fiecare interviu. Domnul Miyazaki a fost ca un fel de erou pentru mine când creșteam, dar ca regizor misiunea ta ar trebui să fie să realizezi filme mai bune decât el, deci în sensul ăsta trebuie să-mi fie un fel de rival. Dar succesul filmului lui Shinkai este benefic pentru anime-uri, deoarece a extins piața – deja l-a întrecut pe Avatar.

THR: Care ți se pare că e situația animației japoneze în mediul acesta post-Miyazaki?
MH: Lumea caută pe altcineva care să-i ia locul. Dar condițiile pentru a crea anime-uri desenate de mână devin din ce în ce mai dificile cu fiecare an. Mult mai puțini artiști desenează în stil tradițional, majoritatea trecând la digital. Numărul celor care știu cum să facă acest lucru și care îi apreciază valoarea scade pe zi ce trece.

THR: Încă mai desenezi de mână?
MH: Da. Îmi închipui că la un moment dat o să aibă loc tranziția totală la digital, dar mi-ar plăcea să continui să desenez în acest stil atât de mult pe cât este posibil. În America acum nu mai este nimeni care desenează de mână. Winnie the Pooh [în 2011] a fost ultimul film american realizat în stil tradițional. Așa că nu are cine să predea acele tehnici. Dar cred că este important să prezervăm cultura desenatului de mână.

THR: Care consideri că este avantajul desenatului de mână?
MH: Într-un fel, este ca diferența dintre o fotografie și un tablou. Amândouă au propria lor valoare, dar tablourile au o atracție foarte vastă. Pictura are mii de ani de istorie, iar cea mai nouă metodă prin care să exprimi această cultură este prin filmele anime desenate de mână, așa văd eu lucrurile. Dacă te duci la un muzeu de artă poți observa acel context al istoriei picturii și văd continuarea acelei linii ca fiind producerea anime-urilor, exprimând prin imagini și adăugând ceva contemporan acelor mii de ani de istorie.

Ce se mai întâmplă cu cărțile
aici și prin lume

La ce filme ne mai uităm și,
mai ales, de ce

JOCURI

Cercetătorii britanici au descoperit că jocurile nu ne prostesc