Ecranizare
Live By Night

de Ben Affleck

Bogdan Plăcintescu, editor UDC
16 septembrie 2016

Warner Bros. a lansat primul trailer pentru Live By Night, scris şi regizat de Ben Affleck, filmul urmând să apară la începutul lui ianuarie 2017. Acţiunea filmului, bazată pe cartea cu acelaşi nume scrisă de Dennis Lehane, se petrece în anii 1920 în perioada prohibiţiei. Povestea este centrată pe fiul unui renumit căpitan de poliţie, care decide să sfideze educaţia strictă primită de la tatăl sau şi să intre în crima organizată

 

Trailerul oficial al filmului

Live By Night

Live By Night marchează întoarcerea lui Affleck la regie, după o absenţă de 4 ani de la Argo, care i-a adus un Oscar. Este a doua oară când Affleck lucrează cu Dennis Lehane, debutul său regizorial în lung-metraje fiind adaptarea cărţii Gone Baby Gone, scrisă de acelaşi autor.

Imaginea a fost realizată de Robert Richardson, câştigător de 3 ori al premiului pentru Cea mai bună imagine, acordat de Academia Americană de Film.

În film joacă actori precum Ben Affleck, Elle Fanning, Chris Messina, Sienna Miller, Brendan Gleeson, Zoe Saldana şi Chris Cooper.

Ce se mai întâmplă cu cărțile
aici și prin lume

La ce filme ne mai uităm și,
mai ales, de ce

JOCURI

Cercetătorii britanici au descoperit că jocurile nu ne prostesc